A vorbi despre post si chiar a-i da o definitie pare foarte simplu deoarece postul este cunoscut in toata lumea, in toate traditiile si culturile lumii. Stim, de asemenea, ca se refera la un anumit set de reguli restrictive din punct de vedere, mai ales alimentar.
Iata in ce fel au inteles si au definit postul unii dintre cei mai mari asceti ai crestinismului, de la care ni s-au pastrat fie cuvinte de invatatura, fie simple sfaturi sau cugetari sub forma de sentinte:
„Fratilor, imbuibarea pantecelui este maica desfranarii, iar postul si infranarea este bogatia sufletului; deci aceasta sa ne silim sa o castigam cu smerita intelepciune, pazindu-ne de mandrie, placere si lauda oamenilor care este maica tuturor rautatilor.”
„Fiilor, bine este a-l satura pe cel sarac si flamand si asa sa postesti.”
„A intrebat avva Iosif pe avva Pimen cum trebuie a posti. I-a zis avva Pimen lui: eu voiesc ca cel ce mananca in fiecare zi, cate putin sa manance, ca sa nu se sature…”
„Acolo e adevarata sarbatoare, acolo unde e mantuirea sufletelor, unde e pace si intelegere, unde e alungat orice gand lumesc, unde e izgonit strigatul, zgomotul, umbletele bucatarilor, taierile de animale; unde in locul acelora salasluieste linistea, pacea, dragostea, bucuria, bunatatea si alte nenumarate bunatati … Postul este hrana sufletului; si, dupa cum hrana trupeasca ingrasa trupul, tot asa si postul face mai puternic sufletul, il face mai usor, ii da aripi, il face sa stea la inaltime, sa se gandeasca la cele de sus si sa se ridice mai presus de placerile si dulcetile acestei vieti.”
Desi exemplele pot continua, ne oprim la aceste cateva cugetari alese dupa un singur criteriu: in cuvinte putine si simple, autorii lor surprind problema postului in profunzime. Plecand de la acestea, va invit sa incercam foarte pe scurt – sa intelegem care este continutul si sensul postului, in general.
Dupa cum am semnalat deja si dupa acum constatam din spusele sfintilor citati, avem impresia ca postul se refera, mai ales, la mancare sau asa cum intelegem foarte multi dintre noi, numai la mancare. Doresc sa afirm dintru inceput ca postul nu poate fi limitat la mancare, ci are un aspect material si un aspect spiritual, el reprezentand un mijloc si o cale de desavarsire a omului, care este si trupesc, dar si sufletesc. Din punct de vedere material, se refera, intr-adevar la hrana omului si, in general, la „miscarea trupului”, iar din punct de vedere spiritual la hrana sufltului si la miscarea sufletului, avand in vedere desavarsirea trupeasca si sufleteasca.
De asemenea, subliniez faptul ca postul nu a intervenit in viata omului dupa caderea in pacat, ci a fost dintre inceput o dimensiune ontologica a omului si, in consecinta, nu trebuie raportat la caderea omului, ci la desavarsirea lui. Ce inseamna acestea? Ca omul a fost creat de Dumnezeu trup si suflet intr-o stare de desavarsire relativa, cu posibilitatea de a ajunge la desavarsirea absoluta, dupa har, prin lucrare, prin efort personal. Desavarsirea la care era chemat omul, subliniata de Scriptura prin sintagma „dupa asemenarea cu Dumnezeu” (Facerea 1, 26) viza atat trupul cat si sufletul, care erau in armonie, lucrand impreuna, neantagonist. Asadar, daca partea spirituala a omului era prin fire inclinata spre comuniunea cu Dumnezeu, fiind rationala, partea trupeasca, materiala a omului colabora cu acesta prin intermediul simturilor carem prin supunere de bunavoie fata de voia dumnezeiasca si prin renuntare, prin jertfa, urmau sa fie eliberate si ele (simturile) de greutatea materiei si spiritualizate, conducandu-l pe om la comuniunea cu Dumnezeu. Comuniunea cu Dumnezeu putea fi deci realizata atat in plan material, cat si in plan spiritual.