Nașterea Crăciunului sau sărbătoarea comuniunii dintre oameni
Ambient
Și iată-ne întorși acasă după o săptămână generoasă petrecută într-un mediu natural, simplu și rural, unde așa cum descria Pr. Pantelimon te simți acasă. Unde viața duhovnicească completată de cea tradițională te întorc la adevărata casă. Ceea ce s-a și întâmplat.
Participarea la slujbe, mediul natural în care ne-am aflat de munte și deal, împreună cu purtarea constantă a portului tradițional românesc m-a făcut nu doar să mă simt, ci chiar să fiu acasă.
Locul mi-a devenit drag, la fel și costumul popular.
Merg mai departe spunând că am reușit să mă simt acasă nu doar la mănăstire, ci în întreg Ardealul, ca și cum acesta ar face parte din mine. Și poate că nici aici (în Sudul țării) unde m-am născut, am crescut și trăiesc nu mă simt atât de acasă ca în Ardeal.
Dragostea ardelenilor pentru „țara lor” a prins rădăcină și în mine. Mergând pe drumurile deluroase ale satelor din preajma Găbudului, privind în zare dealurile cu case ninse din nou mă făceau să mă simt acasă.
La colindat
Aici am trăit comuniunea cu ceilalți tineri, timp de trei zile de colinzi. În prezența lor m-am simțit mai bogată. Deodată sentimentul de singurătate se pierduse. Atunci am înțeles ceea ce părintele Pantelimon spunea că în „relație cu ceilalți crești, când te izolezi te consumi pe tine”.
Dar înainte de mersul la casele oamenilor cu colindul, Nașterea Domnului ne-a întâmpinat la Mănăstire, la Oașa, unde într-o sală mare, cu o masă îmbelșugată în bucate gustoase – cozonaci, fructe uscate, mere așezate în paie, cu covoare țărănești, pe bănci și pă păreți, m-am simțit ca în ieslea Domnului. Și la lumina simplă, caldă și plăpândă de lumânare au urmat 6 ore de colinzi, care mai de care mai diverse, mai sensibil sau mai grav cântate, după cum e omul. A fost un Crăciun multinațional și multicultural. Atât pentru că obștea se compune din romani, un american, un austriac, dar și pentru că noi tinerii am venit din multe colțuri ale țării: Basarabia, Oradea, Timișoara, Bihor, Cluj, Mediaș, Sibiu, Brașov, Iași, Târgoviște, Ploiești, București, etc.. Nașterea Domnului ne-a adunat pe toți la OAȘA.
Am continuat ducând bucuria Nașterii Domnului mai departe în casele oamenilor. Iar aceștia au primit-o cu bucurie. Am adus bucurie și am primit bucurie, împlinind oarecum vorba părintelui Marcel „să fim o lumânare care aprinde alte lumânări fără ca aceasta dintâi să se stingă”.
Și îmi vin în minte câteva scene de pe cărarea colinzilor. În Șugag la colindat, am aflat o bătrână care la ale noastre glasuri a început a lăcrima. Mi-am zis în sinea mea – ăsta’i semn bun.
Într-o altă casă, gazda ne-a pus tot ce avea pe masă, zicând „nici noi nu am apucat să gustăm din tot”. Tot în Șugag după colindat gazda, o femeie blândă și mărinimoasă ne-a umplut de două ori la rând un castron mare cu fistic.
Părintele Ionel
În satul Șurea l-am colindat pe Părintele Ionel, un ardelean iubitor de colinde și de patrie. Doamna sa ne-a ospătat bine, cu meniu bogat, ca de nuntă. Copiii ne-au încântat cu prezența și cântul la pian. Împreună cu părintele am cântat și cântece patriotice, dansul continuând și după asta să ne țină lecții de patriotism. Parcă cineva spunea, că nu poți avea dragoste de Dumnezeu și să nu îți iubești țara. La final, părintele ne-a dat canon. Pentru o clipă inima mi-a stat în loc. Apoi am răsuflat ușurată: „Să nu mă uitați”, ne-a spus el.
Spre seară am întâlnit-o pe tanti Eleonora, o bătrână care ne-a îmbogățit cu cuvinte prețioase, despre familie. „Iubirea dintre soți este o rugăciune a lui Dumnezeu”. Iar dacă soțul e mai puțin bun și răbdător, atunci să fie femeia exemplu de bunătate și răbdare.
Mai spunea că atunci când venea soțul de la lucru, parcă intra soarele pe poartă, atâta lumină și bucurie îi aducea. Zici că ne spunea din cărți și totuși era realitatea trăită de dânsa.
Că tot veni vorba despre asta, redau și un cuvânt al părintelui Marcel: „ca să vezi dacă cel/cea pe care îl/o iei este bun/bună, verifică dacă îl iubește mai mult pe Dumnezeu decât pe tine”. Daca așa este, atunci este bine.
Alături de părintele Modest
Deja în a treia zi începuseră și fulgi de nea să cadă și glodul să ne înămolească. Noi de rușine, la colindat n-am vrut să mai călcăm și în casa oamenilor, dar n-am scăpat. Îmi aduc aminte de o doamnă, parcă greco-catolică, cu un pruncuț în casă. Eu tot insistam să nu intru, ea „dar intrați, vă rog”.
Pe o altă uliță, după ce am colindat, gazda a și lăcrimat, mulțumindu-ne pentru bucuria dăruita. Atunci m-am responsabilizat – noi nu facem o treabă măruntă, ci una serioasă.
Și așa fu toată seara. Plin de nămol, în casele tuturor!
N-a fost casă care să nu ne primească și să nu ne servească. Farfurii de prăjituri, care mai de care mai sofisticate, cu creme bogate și blaturi colorate. Noi murmuram între noi, care dintre acestea or fi cumpărate, dar gândurile ne erau anulate spunându-ni-se că sunt toate în casă lucrate.
Credem că i-am bucurat întrucât grupul de colindători s-a completat cu fetele gazdilor, care au vrut să ne însoțească să vestim colinda noastra.
Acum la final, cu sufletul încărcat de har și cu dor noi vă spunem tuturor La mulți ani!
Gazdelor de pe la sate le aducem mulțumiri curate.
Și le spunem o urare, că îi în prag de sărbătoare:
„Iată ceata de flăcăi
Ce-a venit din șapte văi
Să vă spună dumneavoastră
O urare la fereastră
La la la la la…
În seara lui Vasile Sfântu’
Mi-o furat căciula vântu’
Și mi-o dus-o sub fereastră
Chiar aici la dumneavoastră
Iată s-a-nserat și noi am plecat
Să vă colindăm, să vă bucurăm
Șapte voinicei, toți cu zurgălăi
Șapte feți frumoși, dragi și inimoși
Vă urăm din prag, vă urăm cu drag
Vouă gospodari, vouă oameni mari
Ani cu sănătate și noroc în toate
Lungă fie viața, luminată fața.
Tot ce vă urăm și vă colindăm
Să vă împliniți, să fiți fericiți
Numai bucurie pe la voi să fie
Să fiți fericiți, să ne mai primiți.” (Colindă din popor)
Gazdelor mari – Obștii Mănăstirilor Oașa și Găbud le aducem MULȚUMIRE pentru că:
Ne-au găzduit,
Ne-au hrănit,
Tradiția ne-au învățat,
Cu porturi alese ne-au îmbrăcat,
La slujbă ne-au adunat,
Hrană cerească ne-au dat,
În ceruri ne poartă, când la Dumnezeu se roagă,
Rost în viața ne-au aflat…
În final ne-au ADOPTAT.
Epilog
…când m-au întrebat ce dar să-mi aducă Crăciunul, am cerut bucurie. Și a fost cu desăvârșire…
Irina P.”
“O să încerc să îmi împărtășesc și eu experiența minunată de la Oașa și Găbud.
În primul rând, mă bucur atât de tare că am ajuns. Am avut atâtea îndoieli și nesiguranțe, dar cred că așa a binevoit Dumnezeu, ca să nu îmi fac eu voia în ceilalți ani de când îmi doresc, ci să ajung acum. În al doilea rând, îmi cer iertare de la toți, dacă v-am necăjit sau supărat cu ceva… Iertați-mă! Pot spune acum cu certitudine că a fost cel mai frumos și încărcat de daruri Crăciun pe care l-am trait eu vreodată. Întrebându-mă o prietenă, ce mi-a adus Moș Crăciun, mi-am dat seama că nu m-am mai gândit nicio clipă la darurile lumești pe care le primeam acasă, în familie, într-un mod egoist oarecum, cum frumos ne-a explicat pr. Marcel despre relațiile firești din familie și adevăratul eros, care înseamnă golirea de sine, mai presus de firesc. Ci am primit daruri care au trecut și au depășit lumea aceasta, Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie ne-a umplut sufletele de Hristos, cuvintele pline de înțelepciune și experiență ale părinților de la mănăstire ne-au întărit voința slabă, slujbele ne-au ordonat trupurile și mintea, iar ascultarea, masa și dialogul, toate împreună au rupt barierele și toate distanțele imaginare dintre noi, de aceea pot spune că am petrecut Crăciunul în cea mai mare și frumoasă familie.
Noaptea de Ajun, a fost ceva nou, emoționant și o comuniune ca niciunde… îmi e tare greu să spun ce am simțit în seara aceea. Filmulețul cu o noapte de Ajun la Oașa a fost ceea ce m-a atras spre această mănăstire și de 2 ani îmi tot doream să ajung să văd această minunăție, deși în fiecare an eram aproape sigur că voi ajunge, Dumnezeu m-a smerit și m-a făcut să aștept, iar tocmai anul acesta eram tare sceptic că voi mai ajunge, dar planurile lui Dumnezeu sunt mereu mai bune…. experiența a fost atât de intensă și plină de o bucurie, care a avut nevoie să se reverse înafara încăperii (au fost scoase geamurile), chiar nu am cuvinte să spun ce am simțit, de aceea, e nevoie să experimentezi chiar tu o noapte de Ajun acolo că să nu mai fie nevoie de cuvinte.
Apoi după slujba Nașterii Domnului, am pornit către Șugag, comuna repartizată nouă spre colindat. De aici a început o experiența specială și unică pentru mine, deși am mai colindat alături de diferiți oameni și diferite asociații…. în a doua casă, deja emoțiile depășeau puterile noastre, iar bucuria a început să se reverse în lacrimi pure.
De aici încolo se pot scrie pagini întregi despre fiecare casa care ne-a primit, indiferent de oră sau mizeria de pe bocanci, eu unul îmi doresc să mă reîntorc în acest Crăciun de poveste și să Îl vestesc pe Hristos în casele oamenilor, mai ales ale celor săraci, care încă mai știu să primească pe Hristos în ieslea sufletelor lor.
Pentru cei ce nu au venit, nu au decât să meargă la Oașa de Crăciun, căci vorbele sunt de prisos….” – Andru Știubei
„Tabăra de colinde de la Oaşa a reprezentat pentru unul ca mine care a venit pentru prima dată aici (dar sper să nu fie şi ultima) o ocazie unică de a petrece Crăciunul şi de a întâmpina Naşterea Domnului Hristos. Cum altfel decât într-un cadru unde rugăciunea monahilor, cât şi a noastră celor veniţi din lume, se împleteşte cu tradiţiile străbunilor noştri transmise prin colinde, şi totul pe fundalul unui peisaj mirific care prin binecuvântarea Lui Dumnezeu a contrastat prin verdele brazilor şi albul omătului. M-a uimit deschiderea monahilor faţă de tineri şi bucuria de comuniune, dar mai ales ospitalitatea gazdelor noastre de prin satele pe unde am colindat. Am avut ocazia să ne cunoaştem mai bine unii cu alţii, cei din grup. Eu unul pot mărturisi că doar după câteva zile am simţit că ne cunoaştem de ani mulţi. La întoarcere am simţit că am venit acasă nu la fel cum am plecat, ci cu un tezaur sufletesc constând îndeosebi în linişte şi pace. Acum depinde de mine cum îl chivernisesc ca să-l păstrez cât mai mult. Vă mulţumesc tuturor şi privind la pozele făcute în decursul taberei de colinde nu am putut să nu-mi spun „cât de frumoşi şi de frumoase sunteţi” conformându-vă fiecare cu ascultările rânduite, ori în timpul slujbelor sau în alte ocazii. Dumnezeu să vă binecuvânteze cu darurile Sale cele bogate.” – Drăgan Gabriel
„La Oașa a fost o minune tot ce am trăit acolo, la slujbă, la priveghere, la ascultare, la repetițiile de colinde, la masă, peste tot. Am învățat despre mine multe lucruri, și ce nu îmi convenea, în special. Îi înțeleg pe cei care merg acolo și nu mai doresc să se întoarcă în lume. E plin de har și de iubire, de normalitate. Încă mi-e greu de pus în cuvinte ce am trăit acolo“. – Elena-Georgiana Țuțuianu
