Postul, calea spre desăvârșirea sufletului

A ține post reprezintă o ancorare într-un demers ce constituie propria șlefuire a sufletului, conducându-ne către mântuire. Este vorba despre un firesc al nostru, ca oameni, dincolo de zbuciumul lumesc ce ne înconjoară, unde, dacă te agăți, poți ajunge treptat să-ți pierzi sufletul. Drumul spre desăvârșire poate fi anevoios, însă gândul la moarte și trezvia continuă, luând totul de la capăt, zi de zi, până la sfârșitul vieții, alături de post, va duce la o împlinire și la o răsplată de care nu suntem vrednici, dar nădăjduim să fim. Iubirea și mila lui Dumnezeu sunt cele care ne dau aripi să creștem duhovnicește, devenind și prin fapte fii ai Tatălui Ceresc.


Calea are în vedere sănătatea, oglindind în mod temeinic starea sufletului care se află în concordanță cu trupul. Termenii de trup și suflet scot în evidență o viziune antropologică holistă, ce pune accent atât pe unitatea naturii umane, cât și pe unicitatea persoanei și pe caracteristicile sale. Valoarea și importanța sufletului și a trupului pentru mântuire rezidă în legătura omului cu Dumnezeu, ca dat ontologic. După starea de sănătate edenică deplină a omului, prin păcat a pătruns boala, însă, existând cădere, se poate naște și vindecare. Cu post, rugăciune și făcând milostenie, urcăm pas cu pas spre Dumnezeu, alăturându-ne Lui, căci și Iisus Hristos a ținut post, deci noi, fără vreo ezitare, ar trebui să Îi urmăm, luându-ne fiecare crucea și înaintând cu Dumnezeu permanent.


Abstinența de la mâncarea de dulce este esențial să fie însoțită de schimbarea noastră în bine, lăsând deoparte patimile (viciile), toate păcatele, adică să ne înfrânăm de la ce ne subjugă inimile și ne ține captivi, nemaifiind liberi. Atunci când facem voia celui rău, libertatea noastră devine un înec al propriei ființe, de care, pe moment, putem să nu fim conștienți. Ochii omului văd, în plan inițial, un ambalaj exterior care nu denotă întotdeauna și interiorul. Când vorbim de trup, se face referire la Templul Duhului Sfânt; este important să ne îngrijim de el, având în vedere anumite limite, nu să îi oferim lucruri, plăceri, desfătări peste măsură, contrare cuvântului lui Dumnezeu. Existând o diferență între necesitate și dorința proprie, așa cum o plantă bolnavă are nevoie de o atenție mai deosebită, orice alt lucru făcut în plus poate fi neesențial.


Omul trebuie să urmărească îndumnezeirea prin har. Când postim, rugăciunea ne devine mai intens călăuză, mintea și inima fiind conectate în acest fel cu Dumnezeu, simțind într-un mod mai amplu cum prezența Duhului Sfânt ne învăluie, iar lipsa Sa devine o căutare arzătoare către o trăire de care ducem dorul. Practicarea rugăciunii lui Iisus sau, altfel spus, rugăciunea inimii sau a minții, săvârșindu-se cu gândul de a o dobândi, încât aceasta să fie ca o respirație neîntreruptă, este un imbold care ne determină să o rostim neîncetat.


Dumnezeu este iubire. Postind, putem iubi mai mult, făcând milostenie, dând din ce ne-a dăruit Dumnezeu, căci nimic nu ni se cuvine. Viața noastră este cel mai mare dar de la Dumnezeu, fără El nimic nu suntem, nimic nu putem, nu am exista. Iubirea față de aproapele se poate manifesta fie printr-o vorbă bună, printr-un sfat, mângâindu-l pe cel întristat, fie material sau printr-o rugăciune, aprinzându-i o lumânare; oricum am ajuta, orice mic gest am face din inimă este de mare însemnătate, netrebuind să ne arătăm oamenilor, ci împlinind aceasta în taină.
În privința desăvârșirii, accentul se pune și pe raportul ce ține de eschaton, aflându-se în corelație cu sănătatea umană, prin care este influențată și recompunerea din cele două elemente (trup, suflet) spre un întreg. Prin post și rugăciune, orice neam de demoni poate fi scos din om, așadar toți suntem chemați la mântuire, indiferent de starea de cădere în care ne-am afla. Iisus Hristos ne bate la ușă, contează ca noi să vrem să Îi deschidem, iar El ne va primi cu brațele deschise. Sunt prezente repercusiuni de pe urma fiecăror fapte, gânduri și cuvinte, care se pot manifesta în plan primordial și față de trup, ca urmare, atunci când ținem post, este indicat ca la spovedanie să mărturisim chiar și gândurile rele, nu doar faptele săvârșite și cuvintele rostite cu care am păcătuit.


Timpul nu poate fi cumpărat, de multe ori uităm să ne bucurăm și să trăim prezentul, dând slavă lui Dumnezeu că ne-a mai îngăduit să trăim încă o zi. Nu se știe dacă ziua de mâine o vom mai apuca, de aceea este bine să nu amânăm pe mâine ce putem face astăzi, căci în clipa de față este prilejul să ne îndreptăm, folosind ca arme împotriva celui rău postul, rugăciunea și milostenia. Putem începe prin cunoașterea de sine, dându-ne seama de punctul în care ne aflăm, pentru a ști ce ar fi de schimbat la noi, iar cu cât lăsăm mai mult lumina să pătrundă în inimile noastre, ne vom vedea fiecare păcat, până și cele mai mici se vor descoperi, aflând cât de păcătoși și neputincioși suntem în lipsa lui Dumnezeu.


Ca urmare a celor expuse, se poate conștientiza, privind îndeaproape similitudinea factorilor care angrenează acțiunile ce țin de trup și suflet spre o sănătate temeinică, modul în care postul Îl are ca liman pe Dumnezeu prin viața prosperă trăită după cuvântul Său, constatând că direcția este, de fapt, desăvârșirea.

Autor:

Dinoiu Ștefania-Diana (voluntar ASCOR București)

Scroll to Top