În perioada 25-26 mai , ASCOR București a organizat un pelerinaj la mănăstirea Viforâta. Mai jos, sunt impresiile a unei ascoriste care a luat parte la acest pelerinaj:
„Ce pot să vă spun eu, dacă este să vă spun ceva, e că nimic nu se compară cu grija lui Dumnezeu pentru noi. De ASCOR nu ştiam foarte multe, am urmărit evenimentele organizate de tinerii din asociaţie, dar în pelerinaje la mănăstire nu mai fusesem.
În ultimul timp îmi doream foarte mult să mă apropii de aceste activităţi şi să iau şi eu, într-un fel sau altul, parte la ele…şi s-a întâmplat! Aşa am înţeles că, dacă ne oprim un pic şi privim în sufletul nostru, vedem că Dumnezeu este tot timpul prezent şi ne vorbeşte, ne îndrumă şi ne întăreşte. Cum? Tocmai sub forma diferitelor întâmplări, pe care le observăm şi mai ales atunci când şi noi recunoaştem cu toată inima că e cineva care ne păzeşte şi că lucrurile nu sunt simple coincidenţe.
O dată ajunşi la Mănăstirea Viforâta, mănăstire de maici, m-a impresionat faptul că totul era făcut cu dragoste, ca la carte. Totul arăta frumos: împrejurimile, căsuţele, mâncarea foarte bună.
Şi mi-a venit în minte gândul că toate lucrurile pe care noi zicem că le sacrificăm pentru Dumnezeu şi nu le mai facem nu sunt, de fapt, un compromis, ci reprezintă o oportunitate să ne dăm seama de ceea ce suntem de fapt, să ne cunoaştem pe noi mai bine şi, ştiind de ce avem nevoie, să fim fericiţi.
Libertatea pe care zicem noi că o vrem şi ne plângem că nu o avem nu e decât o ataşare de lucrurile din jur, care treptat te transformă în rob. Nu aduce fericire nici celui care o pretinde şi nici nu-i face fericiţi pe cei din jur şi atunci te intrebi pentru ce toată această luptă.
Măicuţele, ele au renunţat la tot,aşa cum noi renunţăm la a nu mai face un anumit lucru, atunci când realizăm că nu e bun. Ele şi-au dat seama de toate acestea, că nu se compară cu Hristos. De aceea, le vezi cu faţa senină, neîmpovărată de griji nefolositoare.
Grija pentru lucrurile folositoare e mai bună decât orice tratament pentru chip. Şi grijile acestea se văd pe feţele oamenilor. Oamenii nu sunt făcuţi pentru ele când nu sunt folositoare, oamenii sunt din Dumnezeu şi, ca orice existenţă care are o anumită apartenenţă, în lipsa Lui suntem nefericiţi, fie că sesizăm, fie că nu.
Dumnezeu apreciază suferinţa, dar când e primită cu şi pentru credinţă şi cu rost. Cred din tot sufletul că libertatea e adevărata bucurie,atunci când tu iei deciziile şi nu atunci când lucrurile materiale te stăpânesc pe tine, iar maicuţele au reuşit să facă asta.
Apoi ne-a întâmpinat Maica Andreea, măicuța care în perioada în care Părintele Arsenie Boca era printre noi , s-a spovedit la acesta. Şi ne-a întâmpinat cu un cuvânt de învăţătură care mi-a rămas întipărit în minte. Ne-aspus aşa: duminica, chiar dacă noi stăm acasă, îngerul merge la biserică şi dacă stăm acasă, rămânem decoperiţi şi nu mai are cum să ne apere. Noi trebuie să ne rugăm, dar nu pentru că are Dumnezeu nevoie de rugăciunea noastră, noi avem nevoie de rugăciunea către El. Foarte frumos ne-a spus că Hristos la Sfânta Liturghie aşteaptă să ne ierte toate, orice și să ne dea Duhul Sfânt, ca să ne bucurăm. Dar există şi momentul când Hristos întinde braţele şi nu e nimeni în biserică să se împărtăşească de bucuria Învierii, nimeni nu-L vrea.
Şi atunci m-am gândit că avem ocazia să ne bucurăm de toate fără niciun ban şi nu profităm de şansa aceasta. Căutăm să avem ceva palpabil, să vedem, să plătim, ca să ni se pară că am rezolvat şi avem ceva concret. Când, de fapt,spoveditul e cel mai bun tratament care poate fi verificat imediat; numai gândul că o să spui ceea ce ai greşit, îţi uşurează mintea instant şi te luminează, aşa este de bunDumnezeu. Iar ruşine la spovedit nu trebuie să avem, că doar lui Dumnezeu le spunem şi pe toate le iartă. Nu se minunează preotul aşa uşor de păcatele noastre(…). Preotul are rolul să îţi dea un sfat, să te îndrume, luminat de Dumnezeu. Ca atunci când nu ştii ce să faci, ai nevoie de o părere şi îi ceri sfatul unui prieten, pentru că se întâmplă ca de unul singur să nu vezi situaţia reală sau să nu găseşti cea mai potrivită soluţie. De aceea se şi numeşte taină, totul se face în taină şi tainic se întâmplă şi schimbarea noastră.
Imposibilul devine posibil; am învăţat că ceea ce e imposibil la om, face posibil Dumnezeu. Foarte frumos ne-am adunat şi am împărtăşit cu Maica Ştefania, una dintre măicuţele de la mănăstire, minuni precum cea a Sfântului Spiridon căruia i se înlocuiesc pantofii în fiecare an, de hram. Sfântului i se tocesc pantofii pecare-i poartă în raclă, pentru că merge să-i ajute pe cei care i se roagă. Şi am mai auzit o minune : într-o zi când nişte credincioşi s-au dus să se închine la moaştele Sfântului Spiridon înainte de o operaţie, racla Sfântului nu a putut fi deschisă… Sfântul era plecat, ajuta! Însă peste două ore,când aceştia au revenit, racla s-a deschis şi pentru ei .Am mai descoperit câte ceva cu bucurie şi de la ceilalţi tineri cu care am mers (…).
Mănăstirea Viforâta, care îl are ocrotitor pe Sfântul Gheorghe, adăposteşte o icoană a Sfântului făcătoare de minuni şi mi-am cumpărat şi eu o iconita reprezentativă. Seara m-am închinat la ea, iar dimineaţa când am avut o stare mai puţin bună, m-am rugat Sfântului să mă ajute să imi treacă. Nu au trecut cred că mai mult de 15 minute şi nu am mai avut nimic. Toti Sfintii ne ajută, doar să vorbim cu ei şi eu de acum mi-am „prioritizat” prieteniile.
Plimbându-ne prin curtea mănăstirii, am aflat de la maica stareţă, Maica Mihaela, de cimitirul de langă mănăstire. Primul sentiment pe care îl ai când intri în cimitir, e unul un pic înfricoşător, pentru că te gândeşti că sunt oameni…care nu mai sunt pe pământ. Şi mi-am adus aminte de vorbele Părintelui Arsenie Boca, care spunea tuturor că, după ce nu o să mai fie, să vină la mormântul lui, că de dincolo ne poate ajuta mai mult. Am înţeles atunci că e, de fapt, doar un prag care duce la veşnicie, la întâlnirea cu Hristos (…).
De o frumuseţe aparte a priveliştii ne-am putut bucura şi la Mănăstirea Dealu –mănăstire de maici. Iar atmosfera de prietenie, deşi nu o mai vizitasem, am resimţit-o şi la Mănăstirea Stelea –mănăstire de călugări. Deja din prima zi am observat ce uşor se leagă prieteniile când în gaşca ta îl primeşti şi pe Dumnezeu prieten. Dar trebuie să îl primeşti, fiindcă Dumnezeu nu intră cu forţa.
Sunt multe mănăstiri pe care tare frumos ar fi dacă le-am vizita, dar sunt şi multe biserici pe care le avem mai aproape de noi şi care au puterea să ne încarce cu aceeaşi stare sufletească.
Să-i avem prieteni şi model pe Sfinţi, pe Îngeri, pe MaicaDomnului, pe Hristos şi pe Dumnezeu și atunci vom lua cele mai bune decizii. ” (Andreea)