Dragi prieteni,
Astăzi, cu urechile ciulite, ascultăm clopotele vechi ce cântă cu toată suflarea românească Reîntregirea. În calendarul istoric al poporului nostru, printre profundele zile cu semnificație istorică, are să se așeze glorioasă sărbătoarea de suflet a românilor, Ziua Națională a României, valorizată prin prisma reușitei proiectului național de unire a tuturor românilor rămași în afara Vechiului Regat. În ziua de 1 decembrie 1918, la sfârșitul unui an în care momentele tragice ale Primului Război Mondial aveau să se îmbine cu cele ale biruinței făurite din dăruire, lacrimi, curaj, sânge, dar și dintr-un dram de „noroc istoric”, poporul român, obosit de prea multă așteptare, stătea cu gândul la Alba Iulia care părea că se transformase într-un adevărat Ierusalim al Reîntregirii Neamului.
„Pe al nostru steag a fost scris Unire”, dar nu numai. S-au înrămat odată cu acesta și amintirea veșnică a sacrificiului unei întregi generații de gânditori, clerici, studenți care, antrenați într-o dorință arzătoare de a uni neamul românesc într-o singură „Țară Mamă”, vegheată mai departe de Dumnezeu, și-au luat bilet pe vasul „Speranță” pentru a se întoarce în România și a lua parte la război.
În această zi eroică, însă, ramura veștedă de măslină a păcii are să umbrească un popor atins de greutăți, căci poporul român avea să aibă de-a face în acea perioadă și cu asasinul ascuns din 1918. Avea să i se spună gripa spaniolă și să fie semnalată în lume pentru moartea a zeci de milioane de oameni. Astăzi, când societatea românească se confruntă cu o epidemie asemănătoare, dar diferită, în același timp, românul înțelege mult mai bine situația „fratelui său” din trecut și îndrăznește să-i arunce peste zecii de ani un zâmbet sincer, plin de respect și compasiune.
Să ne bucurăm!
