„Să ne șoptim în glas de rugăciune iubirea care ne învață Dumnezeu”

Ce-i postul dacă nu iubire? Când Mântuitorul S-a născut în lume, Lumina configura în sufletul omului un nou început. O, câtă iubire, câtă jertfă și câtă răbdare ne-a învățat Mântuitorul să avem! Sărbătoarea Nașterii Domnului, denumită și Crăciunul, este despre El, despre iubirea însuflețită din lacrimile de pe Cruce, despre Pruncul, ce S-a născut în sărăcia lumii, având în Cuvântul Său, bogăția Cerului.

       Cât de frumos și minunat ne iubește Dumnezeu! Care iubire poate fi mai mare decât aceea de a-L trimite pe Fiul Său în lume, unde hulit și urât de oameni, a murit pentru mântuirea lor? Neputincioși să răspundem la o astfel de întrebare, deoarece Nașterea Domnului este izvorul necontenit de iubire, mirul de mult preț al întregii lumi. Când Mântuitorul se năștea în iesle, când Maica Domnului cu grijă legăna pruncul, Domnul a sălășluit mântuirea, iar sensul iubirii se configura în lume. Cât de minunată era lumea! Cântecul îngerilor pătrundea în sufletele oamenilor și le încălzea inima și glasul. În taină și în smerenie S-a născut Mântuitorul, în liniștea veșniciei. Dar unde-s toate lucrurile acestea acum? Unde-i liniștea în lume?

      Pentru a reveni la liniștea și smerenia pe care Mântuitorul le-a adus în lume este nevoie de post. Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie le mărturisea credincioșilor: “Să ştiţi şi această, că postul este de două feluri. Post trupesc, adică înfrânare de la mâncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu şi de a ne stăpâni firea. Al doilea, este postul sufletesc, adică înfrânarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele; a mâinilor să nu lucreze vreun păcat și, mai ales, pofte şi tot felul de răutăţi care ies din inimă şi a voinţei ca să nu accepte săvârşirea vreunui păcat.”

       Când reușești să îți înfrânezi trupul și mintea de plăcerile lumești, sufletul urcă, în cadența rugăciunilor și stăruințelor tale, pe drumul ce duce spre simţirea Mântuitorului. Să vezi, tu, omule, cât de împlinit va fi sufletul tău, când lacrimile tale, ajunse pe picioarele Mântuitorului vor înflori în bucuriile veșniciei. Creștinii iubesc postul, deoarece acesta le reamintește permanent de lupta pe care ei trebuie să o aplice propriei firi, lupta de a se desprinde de pragmatismul lumii și de a se ancora în duhovnicesul Cerului. Dumnezeu ne-a lăsat postul pentru a ne ajuta să căpătăm răbdarea de care avem așa de mare nevoie.

       Postul Nașterii Domnului ne pregătește să primim în sufletele noastre iubirea lui Dumnezeu, să conștientizăm că venirea Mântuitorului în lume este lumina ce deschide mântuirea sufletului nostru. Să ne apropiem sufletele, unul de altul, și să ne șoptim în glas de rugăciune iubirea care ne învață Dumnezeu. Să-i aducem slavă Lui pentru că ne-a făgăduit și postul din acest an ca să ne fie spre smerenie, iertare şi înalţare a sufletului.

Să rabzi, omule, în fiecare zi amarul acestui veac

și o să guști,  în veșnicie, rodul rugăcinii tale.

Să înțelegi că postul e un dar,

Semn al iubirii nemărginite a lui Dumnezeu

și în rugăciune să priveșți spre Nașterea Mântuitorului,

spre Pruncul în al cărui chip,

blândețea și smerenia s-au înfăptuit.

Crăciunul este numai în Cuvântul lui Dumnezeu,

în liniștea Nașterii Mântuitorului,

în mântuirea sălășluită în și din iubirea lui Dumnezeu.

Acum, în prag de sărbătoare, lasă-ți, omule, sufletul să se bucure de iubirea lui Dumnezeu, iar în rugăciune și post să se închine Mântuitorului, să se liniștească în bucuria veșniciei!

Roxana, Membru ASCOR Bucureşti