„Să îndrăznim cu ajutorul lui Dumnezeu să scriem istoria prin propriile noastre vieți“

Pe 16 august, la Putna a avut loc în cadrul Serbării Intitulate „Continuitatea unui ideal”, Congresul studențesc aniversar similar celui de acum 150 de ani organizat de către Eminescu și generația sa.

În cadrul acestui Congres a existat un dialog între studenți și cei doi invitați de onoare: Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, și Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române. La această întâlnire au fost prezenți circa 500 de de tineri, și au fost reprezentate 39 de asociații.

În urma dialogului s-a dat cuvântul câtorva reprezentanți ai asociațiilor studențești. ASCOR și filialele au fost reprezente de către Cristian Chesaru, președinte al ASCOR cu sediul în București cu următorul discurs:

Prea Fericite Părinte Patriarh, Prea Sfințiți Părinți, Preacuvioase Părinte Stareț, Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Excelența Dumneavoastră, Domnule Președinte al Academiei Române , stimați academicieni, dragi tineri, 

Acum câteva zile, la sosirea Preafericirii Sale, Părintele Patriarh Daniel a afirmat că de fapt, comemorarea pe care au făcut-o tinerii de la 1871 s-a dovedit a fi o înviere. Situația lor era într-adevăr similară cu a noastră. Serbarea de la Putna de acum 150 a dorit să comemoreze cei 400 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna. Dar s-a dovedit a fi un prilej de înviere a conștiinței naționale. Și noi trebuie să plecăm de aici și să le spunem prietenilor noștri și tuturor tinerilor pe care îi vom întâlni că și noi am venit și ne-am folosit de un asemenea prilej de înviere.

Când Părintele Stareț Melchisedec ne-a întâmpinat, pe noi, tinerii, la Mănăstire, ne-a întrebat dacă suntem urmașii ai lui Xenopol. Și asta pentru că atunci când ne iubim istoria, avem conștiința propriei valori și deci avem demnitate.

Vă voi spune un adevăr care sper să devină minciună la plecarea fiecăruia dintre noi de aici: Noi tinerii studioși, suntem o forță pe care nu o conștientizăm. 

Suntem cei care dacă avem mintea limpede și discernământ și mai adăugăm și voință puternică atunci putem să „ne facem de cap”. Pentru că dorințele și acțiunea noastră vor deveni unite cu un ideal bun și frumos.

Continuitatea unui ideal, care este tema Congresului, presupune și o actualizare prin generația noastră a idealului. Ca să fim legitim, noi trebuie să fim reprezentativi față de rolul pe care îl avem în schimbarea în bine. Continuitatea presupune efort și înțelegere personală. Iar continuitatea unui ideal se face prin singurul liant, și anume prin educație.

Așa cum a afirmat acum câteva zile și domnul Președinte al Academiei Române, unitatea națională era cea mai avansată idee a intelectualității de acum 150 de ani pe care tinerii au putut-o asuma în cadrul Congresului și a vieții lor de atunci.

Să ne conectăm și noi astăzi la cele mai avansate idei ale generației noastre, la cele mai adânci probleme ale societății noastre și să le abordăm în curăția inimii și într-o minte luminată de pricepere. Toată inteligența și cultura nu valorează nimic dacă nu sunt puse în slujba dragostei și a iubirii. Ar trebui deci să ne educăm pe noi înșine și să țintim la cel mai înalt ideal. 

Trebuie să ne propunem ca toată priceperea noastră să fie jertfită pentru binele aproapelui. Dar dincolo de talanții pe care îi avem fiecare și felul în care îi folosim pentru binele celuilalt ar trebui să tindem spre absolut și să ne propunem sfințenia, mai ales că ne aflăm la această vârstă a tinereții, specifică unui entuziasm debordant.

Aici vorbesc ca reprezentant al Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români cu sediul în București dar care are filiale în toate centrele universitare din țară. Și vreau să vă spun că modelul pe care asociația noastră îl propune de 31 de ani în mediul universitar și poate și în preuniversitar nu este altul decât Sfântul. ASCOR-ul ne dă prilejul să aducem și în mediul universitar cultura duhului, al Duhului Sfânt. Doar prin dăruire de sine și prin duhovnicia pe care o propunem prin activitățile noastre reușim să combatem egoismul. Avem diverse activități precum ar fi colindatul în spitale la cei bolnavi în preajma Sărbătorii Nașterii Domnului, Postul Crăciunului, pelerinaje și tabere, conferințe în mediul universitar. Și mă bucur că l-am avut și pe domnul Președinte acum câțiva ani la București. Dar și toate celelalte activități ne sunt doar șanse de lucru cu noi înșine.

Schimbarea lumii și a societății trebuie însoțită de schimbarea lăuntrică. Sfântul nu este niciodată singur, iar pentru aproapele lui el este prilej de odihnă, de speranță și mijlocire pentru că sfântul îl iubește pe Dumnezeu și îl iubește cu adevărat pe tot aproapele său.

Și trebuie să înțelegem că și astăzi idealul acesta este actual. În fond, a fi bun creștin înseamnă să fii și om de cuvânt. Sfinții pot să fie și ei, cei din mijlocul cetății, așa cum suntem noi, tinerii studenți, în mijlocul cetății. Și pentru cei care nu mă cred, vă aduc în față câteva exemple concrete.

Sfântul Constantin Brâncoveanu cu cei 4 fii ai săi Constantin, Ștefan, Radu, Matei dar și cu  sfetnicul Ianache, Sfântul Ștefan cel Mare și Sfântul Neagoe Basarab au fost sfinți care au stat chiar în mijlocul curții domnești, deci în inima cetății. Ce au mai avut în comun aceștia? Au pus în toată activitatea lor și  grija față de educație, ca unii ce trăiau în lume și care aveau familie. Și mai mult decât atât, știm că s-au îngrijit de ocrotirea minții și a inimii poporului și ne dăm seama de aceasta pentru că avem o moștenire bogată de la fiecare dintre ei până în ziua de astăzi.

Aceștia au dus identitatea românească peste veacuri punând o ancoră în Cer prin grija față de educația creștină. Această ancoră a poporului român trebuie să fie și ancora noastră. Părintele Profesor Academician Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog al secolului al XX-lea, afirma că dimensiunile ethosului românesc sunt: echilibrul, armonia, luciditatea și duioșie, ironia și umorul, dorul, omenia, ospitalitatea conștiința propriei valori, și mai afirma că o dimensiune a ethosului românesc este această sinteză în echilibru a universalului. 

Acum pot spune că acest Congres nu trebuie să fie decât începutul trezirii noastre ca persoane în personalități și sfinți, ca studenți în genii și intelectuali de nădejde, și ca oameni de treabă în viitorii stâlpi ce vor susține societatea de mâine. Să nu mai trăim doar pentru noi. Să fim recunoscători pentru că suntem români indiferent de locul nostru din lume.

Asemeni generației lui Eminescu, să îndrăznim cu ajutorul lui Dumnezeu să scriem istoria prin propriile noastre vieți. Nimeni de aici nu este mai puțin important decât el (Eminescu) și generația lui. Așa că atâta timp cât vom aprinde în noi dragostea față de popor și dragostea pe care au avut-o ei față de strămoșii lor, și pe care trebuie să o avem noi față de frații noștri care sunt astăzi în lume și mai ales față de vrăjmașii noștri, putem spune că suntem vrednici de a ne numi români, vrednici de a ne numi creștini.

Hristos în mijlocul nostru!