Poveste la Putna

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti o mână de oameni care erau înzestrați cu cele mai mari daruri – credința, iubirea și bunătatea. Dintr-un popor frânt și plini de răni, cu o istorie sângeroasă, 200 de studenți s-au adunat la Mănăstirea Putna, în finele Anului Centenar pentru a mai scrie un rând de istorie. Am pornit cu gândul de a scrie un simplu articol, dar mai bine ar fi să vă spun o poveste despre cum, vreme de 5 zile, studenți creștini ortodocși din toate colțurile României Mari și de peste hotare s-au unit în cuget și simțiri între în brațele protectoare ale mai marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. În rândurile ce urmează nu veți găsi o înșiruire de evenimente, ci o mărturisire a trăirilor care m-au încercat în aceste zile.

Clopotele încep a bate și armonia lor luminează întunericul nopții. Este liniște. Toaca își cântă dorul, vântul tace și câinii nu bat nici măcar în depărtare. Sună clopotele-n Putna. Toată suflarea încremenește și, odată ce studenții încep a urca aleea mănăstirii, Ștefan cel Mare îi privește din Ceruri. Înălțând ochii spre văzduh, simt cum Domnitorul Moldovei are ochii scăldați în lacrimi de bucurie. Își ia iubita mănăstire-n brațe. Din strană deja murmură în noapte câteva glasuri. Deja nu îți mai dai seama dacă sunt oameni sau îngeri – cert este că Dumnezeu a coborât între noi. Încremenim.

Oameni se adună și, deodată, măreața ctitorie a lui Ștefan devine neîncăpătoare pentru credincioșii ce se tot adună. Orice mișcare este înlemnită de spațiul care se limitează tot mai mult, dar în această înghesuială nu îți vine să te mai superi. Nimic nu este deranjant, stai nemișcat căci, în loc de disconfort, simți unitate. Știi că cel ce stă lipit de tine din lipsă de spațiu are același crez și aceeași iubire – Hristos, iar printre mișcările scurte și rușinoase, primești câte un zâmbet de „suntem fii ai aceluiași Dumnezeu.” Frigul deja este undeva departe de noi, dar totodată în jurul nostru. Urcând pe Dealul Crucii prin zăpadă și noroi, cu torțe în mâini, tot ce mai putem simți este împlinire.

În întunericul nopții se aprinde o flacără. Apoi încă una. Și încă una. Și încă una. Se aprinde Crucea.

În întunericul nopții se aprinde o lanternă. Sub albastru. Sub galben. Sub roșu. Se aprinde Steagul.

În întunericul nopții ochii fiecăruia strălucesc, iar întreaga suflare închide întunericul într-o aparență. Coborâm spre Putna cu torțele aprinse și cu zâmbete bine priponite pe chip. Pare că nimic nu le-ar putea da jos. În Mănăstire ne așteaptă cuminte, sub umbra tricolorului, mărturia de credință, de limbă și de neam a studenților creștini ortodocși din România, Basarabia și Nordul Bucovinei pentru a fi dezvelită. Încet, curtea se umple de tineri ce se unesc într-o horă a unirii.

Ajunul anului nou se grăbește să fugă din calea anului ce vine și ne găsește în genunchi, în fața altarului. Bat ultimele clipe ale lui 2018 când în strană se cântă „Doamne, miluiește!” Suntem cei ce au pecetluit ultimele clipe ale Anului Centenar cu sigiliul rugăciunii. 2019 ne găsește mai uniți, mai buni și mai iubitori în curtea Putnei când, în Sfânta Liturghie, în glas de colinde, în cuvinte de învățătură și în îmbrățișări sincere, se adună cele mai calde urări.

Închei această scurtă poveste cu mărturia domnului scriitor Adrian Alui Gheorghe – noi suntem cei aleși, cei care au hotărât să petreacă revelionul într-o petrecere de idei, departe de hărmălaia lumii. Am ales ca, în loc de zbucium și urale, să trăim în tihna rugăciunii din casa lui Ștefan cel Mare. Am ales ca, în loc de desfătare trupească, să ne desfătăm, pe deplin, sufletește. Ne-am umplut de liniște. Deși orele de somn s-au împuținat, odihna s-a revărsat asupra noastră asupra din Duh. Suntem cei aleși pentru că, prin lucrarea Lui Dumnezeu, am ales să fim.

Și așa, la sfârșit de an, tinerii studenți au scris o poveste despre oameni simpli, dar care aduc în inimile lor cele mai mari comori ale omenirii – câteva virtuți și-un strop de bucurie; o poveste despre cei ce speră la o Românie așa cum și-o doresc toți – mai blândă, mai unită și mai iubită.

Cu toată dragostea,

Ioana – un simplu student la Putna.

Copyright Foto Mănăstirea Putna