Părintele Sofian: întâlniri – reper în istoria ASCOR

„În anii ’90, noi, studenții din Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) din București, am insistat de multe ori pe lângă Părintele Arhimandrit ca să țină conferințe tinerilor. În zece ani, părintele a acceptat cu multă greutate să conferențieze de două ori, abordând două teme semnificative, pe care și le-a ales singur: „Despre rugăciune” (în 1996) și „Despre smerenie” (în 1999). De-a lungul a opt ani am fost la zeci de conferințe ale ASCOR-ului, având ca invitați nume sonore din Ortodoxia românească sau din afara țării. Pot spune că întâlnirile cu Părintele Sofian au avut ceva cu totul aparte. În aula unde au avut loc aceste două conferințe erau în jur de 1000 – 1500 de tineri. Cu toate acestea, dacă închideai ochii, puteai crede că ești singur. Nu era vorba de o liniște obișnuită, ci era acea tăcere, cu multiple înțelesuri, a puterii Duhului Sfânt ce iradia din persoana Părintelui. Sfinția Sa întruchipa chiar modelul filocalic după care însetau atâția tineri ai anilor ’90. O astfel de tăcere harică, ce te urcă spre infinitul dumnezeiesc, am întâlnit-o, mai târziu, lângă mormântului Mântuitorului, la Ierusalim.   

Atât ca duhovnic, cât și ca sfătuitor al tinerilor, Părintele Arhimandrit nu avea un duh constrângător. Îți oferea o foarte mare libertate, tocmai fiindcă te sprijinea mult cu rugăciunea, te ajuta să te vindeci sufletește și avea o mare dragoste și trăire întru Adevăr, care te obligau însă la responsabilitate. Binecuvânatrea Părintelui, chiar și pentru unele lucrări foarte dificile, ne conferea o siguranță în Adevăr uluitoare, oricât de mari ar fi fost greutățile pe care le aveam de surmontat. Părintele Sofian era omul lui Dumnezeu, fiindcă trăia în Duhul lui Hristos, iar în binecuvântarea Sfinției Sale se vădea cu intensitate puterea Tatălui ceresc față de care Părintele știa să facă o ascultare deplină.   

În incinta Mânăstirii Antim, s-au ținut între anii 1995 – 2000, câteva dintre întâlnirile naționale ale ASCOR-ului. De obicei, la începutul acestor întâlniri, era chemat părintele Sofian, pentru a le vorbi tinerilor din toată țara, în special despre practicarea rugăciunii lui Iisus. Ca un arc peste timp, se reeditau într-un fel, în același așezământ mănăstiresc, întâlnirile Rugului Aprins la care părintele participase cu multă bucurie, în anii imediat următori de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Atât prin rugăciunile Sfinției Sale, cât și prin sfaturile adresate studenților, Părintele a avut un rol important în coagularea unui mesaj de generație, al tinerilor din această asociație studențească, care au încercat în primul deceniu de după Revoluție, să aducă în atenția colegilor de generație problematica rugăciunii neîncetate.“

„Părintele Sofian și viețuirea în Duhul lui Hristos“