Misionar - duhovnicesc

ASCOR București

Fără a pune în umbră celelalte departamente (este clar că toate au o importanță majoră), departamentul misionar –  duhovnicesc este, prin excelență, motorul ASCOR—ului; totodată, este cel care, prin activitățile lui, ne deosebește de multitudinea de asociații studențești.

Scopul departamentului constă în a ne apropia împreună de Dumnezeu prin activitățile pe care le desfășurăm (și nu numai), iar astfel să ne petrecem studenția într-un mod bineplăcut Lui.

Cum te poți implica în cadrul departamentului?

Activitățile departamentului pot fi împărțite în două grupe: săptămânale și periodice. Activitățile de bază săptămânale ar fi seara de rugăciune și catehezele, iar cele de bază periodice ar fi parastasele, pelerinajele, colindele, conferințele. 

Pelerinaje

Cateheze

Seara de rugăciune

În cadrul serii de rugăciune, organizată în fiecare seară de luni, de la ora 19:00, la Paraclisul Universitar „Sfântul Nicolae-Ghica”, cântăm împreună Paraclisul Maicii Domnului.

Scroll to Top