Maica Siluana Vlad – mărturie vie a Iubirii

Maica Siluana Vlad a reușit să fie printre noi, tinerii de ieri și de azi, o prezență vie, preluând temerile și preocupările noastre – ale aproapelui său – și transpunându-le în cuvinte ziditoare. Am strâns și noi câteva astfel de mărturii, în semn de recunoștință pentru dragostea cu care Maica ne-a înconjurat.

• Este 8 iunie, sunt în mașină, în fața blocului, doar ce am parcat și primesc un mesaj că Maica Siluana s-a urcat la cer. Între sentimente de regret, pentru că nu am avut prilejul să o cunosc, și bucurie, pentru că poporul român are mai multă mijlocire la Bunul Dumnezeu, înalț o rugăciune simplă. O rog pe maica să mijlocească la Tronul Preasfintei Treimi pentru mine, să mă ajute să iert, să uit, să mă vindec. Poate o impresie, poate un vis, poate iasomia din apropiere, poate cutia cu tămâie din mașină… dar după rugăciune simt o mireasmă deosebită și inima îmi saltă de bucurie. Poate mi s-a părut sau poate sunt dintre noi oameni aleși care chiar nu vor gusta moartea, așa cum simt eu că a fost Maica Siluana.

(E.M.)

• Am întâlnit-o pe Maica Siluana mai întâi în paginile unei reviste pentru tineri (care nu mai apare acum) în care avea o rubrică constantă.  Acolo răspundea întrebărilor de tot felul cu atâta dragoste în scris, încât părea că răspunde unor cunoscuți de câțiva ani. Contactul cu revista ,,Orthograffiti” a fost benefic și pentru că acolo se spunea câte ceva și despre Maica. Dar fiindcă eram abia în ultimlele clase de gimnaziu, contactul direct cu Maica aveam să îl fac mai târziu. Am reușit să găsesc pe internet câteva din Serile Talpalari, cam în aceeași perioadă și astfel am descoperit folosul audierii conferințelor și neprețuitul seminar al iertării. Pe Maica am întâlnit-o (dacă pot spune astfel) în ediția din 2017 a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din toată lumea care a avut loc la Iași. Felul ei de a tranșa lucrurile în mod duhovnicesc și de a te scoate din tristețea, monotonia sau plictiseala de a trăi ca tânăr era făcut doar prin transmiterea unor bucurii duhovnicești presărate cu rugăciune și anecdote pline de tâlc și așezare.Chiar și după mutarea la Domnul continuă să fie printre noi. Pentru noi, Maica nu poate fi decât un exemplu al căutării lui Dumnezeu în societatea aceasta plină de distracții și lipsită de sens aparent, prin scrierile, conferințele și prin exemplul său.

(C.C.)

• Nu, nu am cunoscut-o într-o realitatea dulce. Și totuși, mi-a vorbit. Personal. Pe calea aceasta cu care sunt (sau ar trebui să fiu) și sunteți obișnuiți: online, virtual. Așa tare mi-ar fi plăcut totuși să fi putut comunica  prin scrisori, poate, și să aștept cu emoții răspunsul la problema care nu-mi dădea pace acum 3-4 ani, dacă îmi amintesc corect momentul…Am aflat de site-ul sfintiiarhangheli.ro ori întâmplător, ori dintr-una din conferințele pe care le-am ascultat. Am aflat că maica mi-ar răspunde personal doar dacă alegeam să îmi fac publică problema. Și am făcut-o. Nu am recitit-o însă, vreodată. Răspunsul nu știu cât m-a liniștit pe loc, dar problema s-a dus ușor, eliberându-mă sincer, simțind că m-am eliberat. Și ce mi-a mai spus, ce îndrumare mi-a dat, mi-ar fi imposibil să o uit. Nu sunt azi acolo, dar mă întreb dacă totuși cândva am să fiu…Am primit, înscriindu-mă în ASCOR, o carte de rugăciuni, de „Bun venit!”. Cum o deschid dau de Maica Siluana. Dânsa a alcătuit-o. Cred că e una din cele mai frumoase, profunde și îndulcitoare pentru un tânăr pe care am citit-o vreodată, parcă după sufletul meu. Și mă bucur, astfel, să nu pot să o uit, cu fiecare redeschidere a acestei mici moșteniri spirituale. Dumnezeu să o odihnească, acum că i s-a împlinit Dorul!

(Mosor Teodora)

• De Maica Siluana mă leagă niște amintiri foarte dragi. Prin intermediul unui coleg de liceu, am ajuns la centrul de formare „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” unde Maica m-a întâmpinat cu bucuria ei specifică. La sfârșitul cursului, la care au participat și ASCOR-iștii din Craiova, aceștia mi-au prezentat asociația și, astfel, am ajuns să fac parte din ASCOR Craiova, fiind încă elevă la liceu. După aceea, pe lângă cursurile de la centrul „Sf. Arhangheli” au urmat vizite la Mănăstirea Jitianu, unde se afla Maica Siluana împreună cu obștea. Ne-a primit, întotdeauna, cu bucurie și ne-a mângâiat sufletele cu o vorbă bună, ori de câte ori avea prilejul. Ceva inedit: știu că urma să intrăm, mai mulți tineri, într-o emisiune la radio, iar eu aveam emoții, pentru că era prima dată când făceam asta. Maica m-a văzut, m-a luat de mână și m-a ținut câteva secunde înainte să intrăm în studio, iar apoi mi-a spus: „Fii tu însăți și va fi bine!”. Acest mesaj mi-a rămas întipărit în suflet. Încerc să țin cont de el în orice aspect al vieții mele. Bunul Dumnezeu să o odihnească în pace și să o cuprindă cu bucuria Sa cea sfântă! Mulțumim, Maică, pentru toată dragostea pe care ne-ați dăruit-o!

(Andreea Staicu)

• „Nu ascultați decât de glasul inimii și vorbiți cu Dumnezeu: <<Doamne, Te vreau>>. Și atunci Duhul Sfânt vă va ajuta să biruiți la fiecare Sfântă Liturghie.” Au trecut, iată, 4 veri de când am aflat-o pe Măicuța Siluana, la ITO2017. Era în mijlocul nostru, în mijlocul tinerilor, și ne învăța să chemăm permanent numele Domnului, ca să dobândim bucuria. Cuvintele maicii și acele 4 zile petrecute la Iași în care am cântat despre libertate mi-au rămas în inimă și am început să mă gândesc la propria goliciune lăuntrică pe care încercam zadarnic să o acopăr în goana mea tinerească după un fel de strălucire deșartă a lumii. Unde lăsasem dorul de Dumnezeu și bucuria Sfintelor Liturghii care îmi hrăniseră în mod minunat copilăria? Acela a fost un moment de trezvie și a fost doar începutul tinereții mele înnoite, începutul unor ani în care din ce în ce mai deslușit am înțeles că m-am născut ca să mă sfințesc, „să fiu ca Dumnezeu”, după cum spunea maica. Am început să o ascult pe maica în conferințele Sfinției Sale susținute la diverse filiale ASCOR din țară și nu numai. Vorbea pentru oricine, dar de cele mai multe ori era înconjurată de tineri, le răspundea tinerilor și copiilor cu blândețe, cu seninătate și o anume noblețe a firii. De la Maica Siluana am învățat că prietenia adevărată se naște între Sfinți și că trebuie să     privim dincolo de trup pentru a vedea darul lui Dumnezeu. Maica ne vorbea mult despre iubirea jertfelnică, despre cum crește iubirea de la prietenie la căsătorie, și ne spunea să nu ne temem de suferință. „Dacă trec la cele veșnice în curând, să știți că vă iau cu mine, așa, mulți cum sunteți, în rugăciunile mele”. Cred că nu se poate să n-o purtăm și noi la rândul   nostru pe Măicuța Siluana în inimă. Parte din ceea ce suntem, eu și toți colegii mei de generație care au ascultat cuvintele maicii, parte din lumina noastră am dobândit-o prin învățăturile și rugăciunile Sfinției Sale.

(Maria Barbu)

• Prima dată când am intrat în contact cu opera maicii Siluana Vlad a fost în perioada liceului. Consider că învățăturile ei s-au așternut în fața mea în cel mai bun moment, întrucât mi-au arătat spre ce fel de viață să tind, iar acesta este un lucru esențial pentru un adolescent. Prin această cale, aduc mulțumire celui care „mi-a făcut cunoștință” cu opera maicii, simțindu-mi dorința de a afla dacă psihologia are loc în viața creștinului-ortodox. Noțiunile aflate mi-au limpezit drumul, aducând claritate peste neliniștea și incertitudinea tinereții. Cuvintele maicii, atât de profunde, dar clare, atât de serioase, dar pline de umor, sunt ca un balsam pentru sufletul celor care vor să îl cunoască pe Dumnezeu. Uneori am pedalat rapid spre punerea în aplicare a celor regăsite în cărțile ei, alteori lent sau chiar deloc, dar indiferent de valurile vârstei tinere, am simțit că mă pot întoarce după fiecare abatere la cuvintele sale, „fără să mă dojenească”. Maica Siluana a fost precum o mamă care mângâie neobosit, pentru toți cei care s-au apropiat, fie și numai cu gândul, de ea. Ne-a ajutat să ne uităm în miezul bunătății celor din jur, fără să conteste partea mai puțin frumoasă, care, pe noi, ne mâhnea. În inima ei aveau loc deopotrivă și cei care se   considerau bolnavi, dar și cei care se considerau sănătoși. Nu este o metaforă când susțin că, pas cu pas, Maica Siluana Vlad ne-a învățat și continuă să ne învețe  prin tot ce    a lăsat în urmă, „meșteșugul bucuriei”, iar pentru acest lucru și pentru toate celelalte mângâieri pe care le-a adus în lume, rămânem veșnic recunoscători! Dumnezeu să o odihnească în pace!

(Alessandra Gemeș)