14 mai – Ziua națională de cinstire a Martirilor din temnițele comuniste

       Noaptea de 14 spre 15 mai 1948 va rămâne pentru totdeauna un simbol al nopții care s-a așternut peste România odată cu momentul 23 august 1944. În acea noapte au fost arestați circa 15.000 de tineri, studenți elitiști, numai pentru simplul fapt că se identificaseră cu crezul și idealul Mișcării Legionare, cei mai mulți dintre ei ajungând să fie eliberați abia în 1964. Pe parcursul anilor de detenție au suferit torturi groaznice și chinuri inimaginabile, însă pe toate le-au primit cu conștiința smerită că ispășesc păcatele lor și ale neamului, Virgil Maxim spunând în acest sens că ,,marii învățători ai neamului au vorbit nu de la catedră, ci de pe cruce”.

            Experimentele de reeducare de la Pitești și Gherla au fost atât de cumplite, încât s-a dorit ștergerea din istorie a tuturor mărturiilor care ar fi putut vădi atrocitatea comuniștilor. Așa se explică și faptul că, până în ziua de astăzi, mulți dintre mărturisitorii plăcuți Domnului și vrednici de cinstirea noastră, nu au cruce la căpătâi și nici mormânt unde să le putem sădi o floare. Trupurile lor sfințite, după cum atât de frumos spune poetul Radu Gyr, ,,au luminat pământul cu jertfe sfinte până-n temelii”, dar lucrarea lor nu s-a oprit la granițele morții, pentru că prin dragostea lor jertfelnică și-au făcut din inimile noastre mormânt și din lacrimile recunoștinței noastre, alese flori și podoabe. În fața martirilor și a mărturisitorilor, neamul nostru nu se tânguiește, ci se împărtășește prin ei de bucuria împlinirii dorului după Dumnezeu și după adevărata libertate: ,,Nu plânge lacrima de sânge,/ ci ne mândrim cu atâți eroi/ Nu! Neamul nostru nu vă plânge,/ ci se cuminecă prin voi” (Radu Gyr, Imn morților)

            Acum, la 73 de ani de la acea noapte, noi, studenții de azi, suntem chemați la a nu le uita curajul, hotărârea deplină și mai presus de toate, dragostea lor pentru Dumnezeu și pentru neamul nostru românesc. Nu doar că nu avem voie să uităm, ci e necesar ca fiecare dintre noi, la măsura și puterea sa, să-și împroprieze aceste valori, deoarece numai așa vom putea înțelege și noi că: ,,Învins nu ești atunci când sângeri/ nici când ochii-n lacrimi ți-s/ Adevăratele înfrângeri/ sunt renunțările la vis” (Radu Gyr, Cântec de luptă).

Autor articol: Ioan Tabarcea, voluntar ASCOR

Imagine: Elena Murariu